Patricia Maria Badita – O artistă folk cu o pasiune imensă pentru artă
Femeie cu spirit boem, visătoare și profund ancorată în iubirea față de oameni, Patricia Bădița este o forță creatoare rară. Artistă folk, educatoare prin artă și o prezență caldă în comunitate, Patricia îmbină cu naturalețe tradiția și inovația, transformând fiecare notă, fiecare zâmbet și fiecare pas de dans într-o poveste autentică.
Încă de la 7 ani a urcat pe scenă. A cântat, a dansat, a jucat teatru și a prezentat evenimente. Astăzi, la doar 19 ani, Patricia este deja o artistă completă și o sursă de inspirație pentru generațiile tinere. Este vocea care aduce liniște și în același timp forța care mobilizează.
Cine ești și cum ai ajuns pe drumul pe care ești azi?
Sunt Patricia Bădița, sunt folkistă și iubitoare de artă. Pe lângă asta, sunt un om al oamenilor și mă dedic mult lor, fie că este vorba de familie, apropiați sau societate. Drumul meu nu a căpătat încă un contur definit și asta pentru că sunt un om spontan și nu mi-e frică să accept noutatea în viața mea. Totuși, știu că la baza oricărui lucru pe care îl fac stă fix această iubire de oameni și artă.
Cât despre cum am ajuns aici, eu cred foarte tare în existența lui Dumnezeu în viețile noastre sub o formă sau alta. Mie una mi-a plăcut să îi urmăresc implicarea în viața mea. Nu știu cum simt alții, pentru că relația asta e ceva foarte subiectiv, însă eu am simțit de multe ori cum tot haosul se ordonează și pot vedea clar din nou. Așa se face că în acești 19 ani am oscilat între foarte multe începuturi de drum. Am realizat în timp că iubesc atât de mult să fiu printre oameni, încât a îmi dedica viața lor a părut brusc cea mai firească alegere.
Au existat, desigur, mulți oameni și situații care m-au condus spre această concluzie. Au fost oameni buni și răi, evenimente fericite sau dezamăgitoare, însă felul în care s-au desfășurat în decursul acestor ani a rezultat varianta mea de astăzi.
Care este misiunea ta? Ce te motivează în fiecare zi să faci ceea ce faci?
Nu știu dacă am o misiune anume, însă cred că e cel mai important să încerc să las bunătate, speranță și pace acolo unde mă duc. Mă motivează feedback-ul pe care îl primesc de la cei din jurul meu. Atâta timp cât știu că pot să las ceva în urma mea, continui să muncesc în fiecare zi.
În același timp, e un exercițiu bun și pentru mine, acela de a îmi întări valorile. Cred că e important să avem bunătate. Oamenii reacționează la ea, tind să se deschidă și să realizeze că nu sunt singuri. Prin artă, dar și prin toate lucrurile pe care le fac, încerc să transmit acest lucru.
Ce înseamnă pentru tine să „schimbi lumea”?
Nu cred că oamenii sunt în măsura de a schimba lumea toată. Totuși, cred că putem schimba lumea noastră mică. Să schimbi lumea sună grandios, ideal, poate utopic. M-aș limita la a îmbunătăți, nici măcar a schimba, universul în care gravitez eu.
Cred că schimbarea e chiar și atunci când reușesc să emoționez publicul după un spectacol, sau atunci când un copil din cei de care mai am grijă uneori îmi oferă o îmbrățișare. În aceste gesturi se naște emoția. Și emoțiile bune da, ele pot schimba lumea.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întâlnit-o în parcursul tău?
Chiar eu am fost cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o în parcursul meu. Spun asta pentru că am avut de multe ori tendința să mă subestimez, să mă pun la punct într-un mod toxic, să îmi spun că oricum nu o să fiu niciodată importantă pentru nimeni.
Am realizat abia recent că nu trebuie să însemn ceva pentru toată omenirea ca să am importanță, ci că trebuie să merg acolo unde sunt primită, unde e nevoie de mine. Și cu timpul am învățat că atunci când ești unde trebuie, lumea aceea mică e mai mare decât întregul Pământ.
Cum reușești să depășești obstacolele și să îți menții motivația?
Mă ajută faptul că sunt foarte încăpățânată. Nu e un cuvânt foarte estetic, dar e cel mai bun în acest context. Un obstacol nu m-a pus niciodată la zid. Din contră, mi-a stârnit dorința de a încerca mai mult și mai bine.
Cât despre motivație, mă motivează să văd armonie și liniște în jur. Mă motivează atunci când văd oamenii strânși în jurul unui foc de tabără, care vorbesc ca și cum s-ar cunoaște de o viață, deși s-au cunoscut fredonând același cântec. Mă motivează îmbrățișările sincere ale copiilor atunci când mă întâlnesc cu ei la voluntariat, lacrimile bătrânilor sau tinerilor, pe care le văd strălucind în lumină atunci când sunt pe scenă.
Ai avut un moment de cumpănă în care ai vrut să renunți? Ce te-a făcut să mergi mai departe?
Am avut un moment în care am vrut să renunț la a-mi căuta drumul. Mi se părea că nimic nu e potrivit pentru mine, că nu mă potrivesc nicăieri. Credeam că a mă manifesta fix așa cum simțeam era nepotrivit pentru societate.
Eu am fost întotdeauna genul de copil și mai târziu adolescentă și (aproape) tânără femeie la care te uiți și poți să ghicești că visează cu ochii deschiși sau că mai crede în povești despre iubire și bunătate. O vreme am stat în medii în care părea că aceste lucruri nu-și au rostul și am încercat să le neg. Abia după ce am acceptat că așa sunt și că probabil asta mă face să fiu eu, am descoperit și o latură a mea foarte ancorată în realitatea înconjurătoare. Echilibrul dintre aceste două euri m-a făcut să continui, pentru că știu că pot să îmbin rațiunea cu simțirea, să ascult și de creier, dar și de inimă.
Cine este femeia care te-a inspirat cel mai mult și de ce?
Cred că pentru orice femeie, răspunsul cel mai natural este mama. Eu de la mama am învățat blândețea și smerenia. Totuși, nu semănăm aproape deloc. Ca să folosesc o metaforă, ea e ca un foc mocnit, eu ca o flacără puternică. Dar e un model pentru mine, tocmai pentru faptul că poate să ardă așa mocnit când ar fi de zeci de ori mai ușor să lase tot focul să o pătrundă.
Au existat și există, evident, în viața mea, foarte multe femei care mă inspiră prin puterea lor, prin sacrificiul lor, prin eleganță și prin delicatețe. Însă trebuie să spun că, poate mai tare decât orice (în afară de mama), mă inspiră femeile din istorie, care au reușit să îmbine delicatețea feminină cu puterea de neclintit care este, deseori, atribuită bărbaților. Un exemplu sugestiv este Audrey Hepburn.
Toate femeile pe care le-am avut ca model m-au inspirat întotdeauna să fiu feminină. Este cel mai important lucru pe care mi l-au insuflat: să nu renunț niciodată la feminitate. Și am ajuns eu singură la concluzia că feminitatea este un dar extraordinar, care îmbină iubirea, pasiunea și delicatețea cu dedicarea, ambiția și curajul.
Ce sfat ai oferi femeilor care își doresc să își urmeze pasiunea, dar se tem să facă primul pas?
Nu pot să ofer un sfat standard, pentru că povestea fiecărei femei are caracteristicile proprii. Pot să vă spun, în schimb, că cel mai important lucru pe care l-am făcut eu a fost să fiu dedicată țelurilor mele și să iubesc din tot sufletul. Cred că o pasiune reaă nu te părăsește niciodată. Rămâne acolo, așteptând să fie cultivată. Poate o să fie, poate nu, dar trebuie să știm că ea e acolo și ne așteaptă să facem pași cât de mari sau mici, cât de rari sau deși, cât de devreme sau târziu.
Și…curaj! Curaj și asumare. Pentru mine asta este rețeta ideală în drumul către pasiuni și îndeplinirea lor.
Unde te vezi peste 5 ani și ce schimbare ți-ai dori să aduci în lume?
Greu de spus unde o să fiu exact, însă ce îmi doresc acum pentru mine în 5 ani este să-mi fi terminat studiile și să îmi fi început deja cariera, în orice direcție s-ar duce ea. Îmi doresc ca acel context în care mă voi afla să îmi permită să mă gândesc la a-mi construi o familie, pentru că visez foarte tare să fiu o mamă tânără, pe lângă o femeie cu succes în carieră. Îmi doresc să învăț încet cum să îmbin succesul profesional cu cel din familie. Îmi doresc să nu renunț la seninătatea copilărească pe care sunt „acuzată” uneori că o am.
Cât despre schimbare, nu o dedic lumii, cât mi-o dedic mie. Cum spuneam, cine trebuie să învețe ceva de la mine, o va face în mod natural. Și nici măcar nu e o schimbare, ci e ceea ce mi-am dorit mereu: să fiu în egală măsură o femeie puternică, hotărâtă, blândă, senină și iubitoare. Astfel cred eu că pot aduce, măcar în colțișorul meu de lume, puțin aer proaspăt.
"Mi-a placut tare mult experiența! Mi se pare sublim să combini fotografia cu o tema așa importantă cum e feminitatea și cred că s-au surprins nunațe importante despre fiecare femeie într-un mod profund
Mi-am întărit imaginea pe care oricum mi-o facusem, adică a unui om cald, pasionat și foarte bun❤️
M-am simțit foarte feminină și încrezătoare! Mi-am dat seama că la orice vârstă femeile au ceva important de spus!
Mi-a plăcut tare mult interviul și mi-a atins sufletul pentru că am reușit să privesc adânc în mine ca să găsesc răspunsuri. "
❤️
Patricia Bădița
